Cum sa iesi din datorii
Poti ieși din datorii pe cont propriu!
Dacă vrei să ieși din datorii pe cont propriu (și rapid), aceasta este postarea care te va ajuta să o faci.
Iata mai jos un ghid despre cum sa scapi de datorii pe cont propriu
Nu într-o zi. Nu mâine. Nu sper . Acum.
Timp de aproape zece ani, am acumulat datorii pe carduri de credit si diverse credite de nevoi personale sau altele mai paguboase cum ar fi IFN-uri, CAR-uri .
Lucrurile stupide pe care le-am cumpărat pe credit au inclus : plata altor datorii cu o datorie noua, excursii , imbracaminte si tot felul de “nevoi” urgente ,chiar si vicii cum ar fi fumatul .Ei , bine, Nu m-am imprumutat pentru fumat ,dar minusul indica exact suma data pe tigari in acest interval.Nu am spus niciodată că nu mă distrez. – dar incet au inceput recesiunile economice, au trecut anii, au aparut si alte obligatii finaciare cum ar fi un copil si iesitul din datorii nu se mai termina si nici distractiv nu mai este ca 50% din venituri sa mearga pe plata datoriilor.
Dintr-o dată, nu mai puteam să împrumut bani fără probleme si mi-am dat seama că stresul de a-mi efectua plățile lunare și de a obține de două ori ceea ce câștigam într-un an a luat amploare.
Așa că am decis să mă schimb.
Sunt o persoana inteligenta si nu mi-e teama sa muncesc mai mult . Paradoxal este ca toata viata am muncit intens .
De aceea am hotarat sa:
- Ies din datorii pe cont propriu, fara datorii noi !
- Sa merg cu un pas mai departe și sa obtin o independenta si stabilitate finaciara
- Sa invat cat mai multe despre educatia finaciara si sa ma specializez in informatii si abordari simple ,astfel incat sa ii pot ajuta si pe altii.
Acestea fiind spuse, cred că este corect să spunem că există câteva cerințe pentru a te elibera permanent de datorii si comportamentul de consum.
- Trebuie să iti confrunți datoria calculând raportul datoriilor.
- Schimba-ti permanent comportamentele care te-au adus în datorii.
- Trebuie să câștigi suficienți bani pentru a rambursa datoria( contrar sfaturilor multor educatori financiari care induc ideea ca oricat de putin ai castiga poti sa iesi din datorii).
În primul rând, va trebui să încetezi să trăiesti în negare, spunându-ti că datoria „nu e chiar așa de rea.” Este necesara o verificare a realității și să te uiti exact la cât de mari sunt datoriile și de ce sume ai nevoie pentru a ieși.
În al doilea rând, trebuie să consitentizezi de ce esti dator si nu mai face acele lucruri .Va fi necesar ,cel putin pana scapi de datorii sa reduci stilul de viata ,sa renunti la anumite vicii si obiceiuri. Dar acest sacrificiu va fi de durata limitata si merita efortul, asta trebuie sa te motiveze.
În cele din urmă, ar trebui să găsesti o modalitate de a câștiga suficient pentru a rambursa datoria. Așa că poti incerca un al doilea job, un job mai bine platit și /sau dezvoltarea unui microbusiness care sa va aduca un flux de bani.
Acum, hai, să descompunem acest lucru și să vedem cum poti aplica aceste trei cerințe in cazul tau .
Știu că s-ar putea să iti fie teama de suma datorata , de iesirea din zona de confort pentru a genera schimbari , dar ignorarea problemei nu o va face să dispară.
Mai rau decat sa actionezi este sa nu actionezi !
Calculeaza datoria ( nu ratele) totala din acest moment .Daca ai o ipoteca , pe acessta o lasam deocamdata deoparte . Daca singura datorie este ipoteca ,poti sa o iei in calcul.
Deci datoria ta este : scrie cifra.
Deși datoria absolută totală este importantă, nu este la fel de importantă cum se compară această datorie cu venitul anual.
Este timpul să calculăm venitul anual net care este : scrie valoarea neta.
Aceasta este o cifră folosită în mod obișnuit care pune datoria în perspectivaîn raport cu câți bani câștigati.
Un raport datorie-venit (DV) este adesea calculat în moduri diferite. De exemplu, atunci când soliciți un imprumut , băncile calculează DV ca procent din plățile datoriilor lunare din venitul tau lunar raportat la rata lunara, acel grad de indatorare.
Exemple de calcul raport al datoriei ca valoarea datoriilor totale (cu excepția creditelor ipotecare) ca procent din venitul anual net.
- Exemplul 1: câștigi 50.000 lei pe an și ai datorii de 25.000 lei . Rata de datorie = 0,5.
- Exemplul 2: câștigi 100.000 lei și ai datorii de 250.000 lei. Proporția datoriei =2,5.
Acum calculeaza raportul personal dintre datorii și venituri.
Deci, indiferent de rata de datorie, nu dispera. Dacă este mai mare de 0.5 nu dispera , înseamnă că ai de lucru.
Ieșirea din datorii începe prin eliminarea motivelor pentru care ai intrat în datorii.
Chiar și câștigarea la loterie nu va rezolva problema dacă nu înveti să cheltui mai puțin decât ai.
Oamenii intră în datorii din diferite motive :studii , pierderea locului de muncă pe o perioada oarecare , facturile , cheltuieli medicale sau dacă esti ca mine, pentru o prostie.
Dar de ce ai ajuns la datorii nu contează cu adevărat. Ceea ce contează este să nu lași să se întâmple din nou!
Iată ce să nu faci:
- Nu cheltui mai mult decat ai . Si chiar incepe sa creezi un fond de urgente pentru situatiile enumerate mai sus. Pentru că, odată ce ne-am obișnuit să trăim într-un anumit mod, este incredibil de dificil de schimbat. Dar si reciproca e valabila ,dupa ce ne-am schimbat noul mod de viata va deveni obisnuinta.
- Dacă doresti să ieși din datorii singur, trebuie să câștigi suficienți bani pentru a supraviețui si suficienți bani pentru a achita datoriile.
Altfel spus: trebuie să pleci dintr-o situație în care cheltui mai mult decât câștigi într-una în care câștigi mai mult decât cheltui. Și cu cât doresti mai rapid să devi fără datorii, cu atât trebuie să câștigi mai mult și dincolo de ceea ce cheltui.
Personal, știam că nu voi ieși niciodată din datorii doar prin reducerea cheltuielilor – A trebuit să câștig mai mult.
Așa că am făcut mai multe lucruri: am obținut un al doilea loc de muncă in colaborare , am căutat locuri de muncă mai bine platite și am început doua mici afaceri pornind de la pasiunile mele Astfel in trei ani aproape ca mi-am dublat veniturile , muncind mult si fiind creativa.
Există multe modalitati de a castiga bani in plus , iata cateva exemple:
- Vinde lucruri
Dacă ai lucruri, atunci poți câștiga bani 😊 Găseste lucruri pe care nu le mai folosesti și acceseaza site-uri unde le poti vinde sau organizeaza actiuni de tip Garage Sales .
Lucrul bun despre vânzarea lucrurilor este că poți obține rapid numerar. Vestea proastă este că nu este sustenabilă. Mai devreme sau mai târziu, vei rămâne fără lucruri pentru a vinde,decat daca nu cumva incepi sa colectezi lucruri pe care prietenii vor sa le arunce 😊.
- Muncește mai mult
Obține un al doilea loc de muncă sau o muncă suplimentară, dacă este disponibila. O să fie mai neplăcut, deobicei joburile secundare nu sunt distractive, dar cu siguranta ajuta la plata datoriilor 😊. Gândește-te cât de obosit / stresat / fără suflet te simți după ani de datorii ; acum imagineaza-ti că te urci în mașină, lupti cu traficul , pune alte patru ore de la 6 la 10, apoi ajungi acasă în jurul orei 22:00 , la timp pentru a viziona emisiunea zilnică preferata și a te relaxa . Nu va trebui sa faci asta la nesfarsit, doar o vreme pana cand te vei putea bucura de viata fara datorii .
Exemple job part -time : supermarket , babysitting, , rute de livrare, pază si securitate, , predarea cursurilor de pregătire, ospatar /barman, conducere taxi, ride sharing , asigurari , multilevel -marketing, blogger , content writer etc.
- Lucreaza mai inteligent
Aceasta este modalitatea mea favorita de a imi crește veniturile .
Munca mai inteligentă înseamnă sa te promovezi in orice situatie job, afacere proprie etc.. Asadar , cauta toate variantele de a te promova , de a devein cunoscute activitatile tale ,de a deveni recomandabil . Renunta la activitatile care nu te fac eficient si productiv.
Daca ai o motivație reala lupta este jumătate castigata
Dar dacă există instrumente disponibile pentru a te ajuta să ieși din datorii, de ce să nu le folosesti ?.Ele sunt intrumentele finaciar- bancare folosite INTELIGENT , nu e cazul sa schimbi o datorie cu alta , dar le poti eficientiza , informandu-te . Sunt banci care pot sa se plieze foarte bine pe datoriile tale, si sa mai scapi din cele neperformnate si bineinteles urmand toate tehnicile de mai sus astfel incat sa scapi de toate la finalul procesului.
Nu uita : scopul este iesirea pentru totdeauna din datorii !
In primul rand achita sau eficientizeaza datoriile cele mai paguboase ( IFN-uri, carduri de credit )
Deși poți economisi bani ieșind din datorii pe cont propriu, uneori pur și simplu nu funcționează. Acolo te poate ajuta un consilier finaciar.
Dar continua cu atenție in cazul in care optezi pentru refinantare cu scopul de a reduce ratele , ca apoi sa iesi din datorii pentru totdeauna . Evita orice serviciu care percepe taxe majore!Taxe ascunse ! Studiaza bine !
Inca mai citesti ? 😊 Wow ! Mulțumesc! 😊
Concluzia este că nimic din tot ce am scris nu valorează nimic decât dacă iei măsuri. Ieșirea din datorii este un proces îndelungat, poți începe astăzi.
Și asta te rog, să faci ! In urmatoarele 24 de ore vreau să faci ceva – orice – pentru a scăpa de datorii.
Iată doar câteva idei despre lucrurile pe care le-ai putea face, si te îndemn să fi creativ!
- Taie un card de credit- achitandu-l 😊
- Postează ceva ce deții de vânzare – succes !
- Notează-ți un obiectiv pentru a câștiga mai mulți bani- si apuca-te sa lucrezi la el!
- Trimite o cerere la un nou loc de muncă mai bine platit – spor !
- Refinanteaza un sold cu rata dobânzii ridicată – sau cel mai mic sold
- Confrunta-ți datoria (scrie-ți raportul total al datoriei și veniturilor )
- Reexamineaza-ti bugetul- croieste bugete noi
- Efectueaza o plată suplimentară la datorie-lunar depune putin mai mult decat rata
- Consulta un consultant finaciar .
Cand si cum intentionezi să începi?
Acum ! 😊
Pentru noutati alege sa te abonezi AICI
Pingback: Cum sa scapi din bucla datoriilor? | Business Way | Training Coaching Consultanta