Furtuna-poveste cu talc

Odată, într-un mic oraș plin de viață, cuibărit între dealuri verzi și păduri șoptinde, oamenii s-au adapostit în timp ce nori negri se desfășurau pe cer ca cerneala în apă. Vântul urla cu putere și ploaia incepu a lovi geamurile cu fervoarea a o mie de tobe. Se părea că însăși Mama Natură își dezlănțuia puterea asupra acestui mic refugiu.

Cu toate acestea, în mijlocul gălăgiei și haosului, era tânărul Leo calm si curios. Cu ochii mari ca farfuriile și cu o inimă care bătea în ritmul ropotelor de ploaie, privea cu uimire de la fereastra dormitorului său. Pentru el, fiecare fulger era ca blițul unui fotograf care surprindea infinitatea vieții și fiecare bătaie de trăsnet era o aplauza pentru performanța perfecta a Creatorului.

La fel de repede cum a început, furtuna s-a potolit. Norii s-au despărțit ca niște perdele după actul final al unei piese, dezvăluind un soare care a zâmbit lumii cu raze aurii de căldură și promisiuni. Leo a fugit din casă cu un entuziasm care ar fi putut rivaliza cu soarele însuși. A alergat prin bălți, stropind apă în stânga și în dreapta cu cizmele sale uzate, râzând de fiecare val de maree în miniatură pe care l-a creat.

Oamenii orașului au apărut și ei, tematori la început, ca și cum nu le-ar fi venit să creadă transformarea. Nu mai erau copaci îndoiți sau flori tremurânde,in schimb, totul stătea drept și revigorat. Aerul era curat, cu miros de pământ curățat și de noi începuturi.

Entuziasmul lui Leo era contagios. El i-a adunat pe toți cu energia sa vibrantă, încurajându-i să vadă nu doar ceea ce a fost pierdut sau udat de furtună, ci și ceea ce a fost câștigat – putere, optimism,unitate și rezistență. Împreună s-au pus pe treabă: au curățat resturile de pe străzi, au verificat vecinii, au împărțit mâncare și povești.

Doamna Stan de pe uliță a învățat că poate avea mai multă încredere în bunătatea altora atunci când gardul grădinii ei a fost reparat de adolescenții pe care îi certase doar pentru că era prea gălăgiosi. Bătrânul domn Jeni a descoperit că stejarul său bătrân i-a protejat casa ca un înger păzitor statornic în timpul furiei furtunii.

Și micul Leo? El a învățat că furtunile nu vin doar pentru a perturba viața, ci și pentru a-i spăla dezordinea – pentru a ne reaminti ceea ce contează cu adevărat. El a văzut cum oamenii se pot uni ca o mare familie atunci când vremurile devin grele. În acea zi, el a învățat că după fiecare furtună vine un soare dispus să-și ofere lumina pentru ca noi să ne putem găsi din nou drumul.

Orașul a fost din nou plin de activitate și râsete.Era ca și cum toată lumea ar fi băut dintr-un elixir de întinerire. Copiii s-au jucat pe câmpuri unde florile îndrăzneau să arunce din nou o privire prin pământ.Chicotetele lor erau muzică plutind pe briză.

Pe măsură ce amurgul se apropia și picta cerul în nuanțe de portocaliu și roz – o capodoperă pe care numai natura o putea crea – Leo stătea pe vârful unui deal cu vedere la casa lui. Necazurile de dinainte păreau atât de mici de sus, încât puteai vedea cât de vastă și frumoasă este viața cu adevărat.

În acel moment de liniște după o asemenea frenezie, Leo și-a dat seama că furtunile vieții sunt atât inevitabile, cât și necesare – pentru că ele ne învață despre puterea și capacitatea noastră de a începe din nou cu speranță fierbinte în inimile noastre.

Și așa merge: după fiecare furtună vine soarele; după fiecare provocare așteaptă o lecție învăluită în căptușeală de argint; După fiecare cădere a noaptii așteaptă o alta dimineata care sună cu emoție și entuziasm pentru tot ceea ce urmează să vină!

Amalia Salcie-autor